avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 630 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Securitate şi Sănătate în ... Drepturile salariatilor in cazul accidentelor de munca
Discuție deschisă în Securitate şi Sănătate în Muncă (fost Protecţia Muncii)

Drepturile salariatilor in cazul accidentelor de munca

Drepturile lucratorilor in cazul accidentelor de munca
S-au pus numeroase intrebarile legate de accidente de munca , cu urmări, de cele mai multe ori, foarte grave.
Acestea se produc de multe ori pe fondul lipsei disponibilităţilor băneşti ale angajatorilor, care evită să cheltuiască sume importante pentru prevenirea accidentelor, dar şi pe fondul ignoranţei şi a nepăsării acestora faţă de siguranţa angajaţilor.
Totodată, efectele crizei economice, determină tot mai mulţi oameni să accepte să lucreze în condiţii precare, lipsiţi de orice măsuri de protecţie din punct de vedere al securităţii în muncă.
Cel mai important aspect de reţinut este că luarea de către angajatori a măsurilor adecvate de protecţia muncii şi respectarea acestora de către angajaţi sunt mult mai importante decât orice măsuri ulterioare producerii unui eveniment sau accident de muncă.
Dacă aţi avut un accident de muncă, angajatorul trebuie să vă achite minimum 75% din venit' trebuie să ştiţi că aveţi dreptul la un concediu medical de până la 90 de zile calendaristice. Acesta se poate prelungi până la 183 de zile calendaristice, în baza evaluării accidentatului de către o comisie medicală.
Toţi cei din sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la: reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, reabilitare şi conversie profesională.
De asemenea, trebuie să primească indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă (minimum 75% din media veniturilor pe ultimele 6 luni până la 100% din media veniturilor pe ultimele 6 luni), achitată lunar pe toată perioda concediului medical, compensaţii pentru atingerea integrităţii, despăgubire pentru familie în caz de deces şi rambursare de cheltuieli diverse cu reabilitarea.
Puteţi solicita daune materiale
Angajatorii sunt obligaţi să achite lunar comisionul de 0,85% pentru concedii medicale, în contul FNUASS (Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate), cât şi un comision lunar pentru accidente de muncă, calculat în funcţie de domeniul activităţii (în contul Casei Teritoriale de Pensii).
Din aceste fonduri, sunt suportate cheltuielile cu reabilitarea angajaţilor care au suferit accidente de muncă.
În situaţia în care se constată, în baza dosarului de cercetare, că accidentul de muncă s-a produs din vina angajatorului, atunci angajatul poate solicita daune materiale.
In calitate de angajat, aveti urmatoarele obligatii:
- nu va expuneti riscant la pericole de accidente sau imbolnavire profesionala;
- utilizati corect echipamentele de protectie;
- aduceti la cunostinta angajatorului orice defectiune sau alta situatie care ar putea constitui pericol de accidentare, care apare la locul de munca;
- cooperati cu angajatorul in domeniul securitatii in munca, pentru a-i da acestuia posibilitatea sa va asigure conditiile corespunzatoare de lucru.

Povestea cu " mie nu mi se intampal" nu e valabila intotdeauna !!
Paziti-va sanatatea, decat sa umblati dupa drepturi , greu de obtinut!

:wave:
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 12:35, 5 Noiembrie 2017
Cred ca ar tr spus ca daca totusi un salariat a avut ghinionul sa fie victima unui accident de munca sau a unei boli profesionale are o serie de drepturi, astfel el pote beneficia de achitarea contravaloarii biletelor pentru tratament balnear prescris de medicul asiguratorului pentru cei care se afla in incapacitate temporara de munca, ca urmare in exclusivitate a unui accident de munca sau a unei boli profesionale. Durata tratamentului balnear este de 15-21 de zile si se stabileste de medicul asiguratorului, in functie de tipul afectiunii si de natura tratamentului.
Deasemenea se acorda de catre asigurator la solicitarea asiguratului care nu si-a pierdut complet capacitatea de munca dar nu mai pote desfasura activitatea pentru care s-a calificat, ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, contravaloarea prestatiilor si serviciile pentru reabilitare si reconversie profesionala. Astfel se suporta costul cursurilor de calificare sau de reconversie si plata unei indemnizatii pe durata cursurilor de calificare si de reconversie. ce reprezinta 70% din salariul de baza brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de munca sau a bolii profesionale.
Pe perioada incapacitatii temporare de munca (concediu medical) se plateste o indemnizatie ce reprezinta 80% din media veniturilor salariale brute realizate in ultimele 6 luni sau in cazul urgentelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni.
Durata de acordare a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca este de 180 de zile in intervalul de un an care se poate prelungii cu cel mult 90 de zile, in functie de evolutia cazului si de rezultatele actiunilor de recuperare
Accidentatul mai poate beneficia de o indemnizatie pentru trecerea temporara in alt loc de munca si indemnizatie pentru reducerea timpului de munca
Asiguratul care, datorita unei boli profesionale sau unui accident de munca, nu isi mai pote desfasura activitatea la locul de munca anterior pot trece temporar in alt loc de munca iar pe aceasta perioada accidentatul primeste o indemnizatie pentru trecerea temporara in alt loc de munca si se acorda in conditiile in care venitul salarial brut lunar realizat la noul loc de munca este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la momentul producerii evenimentului.
In cazul reducerii timpului de lucru cu o patrime din durata normala, ca urmare a unor afectiuni cauzate de un accident de munca sau o bola profesionala, se acorda o indemnizatie pentru reducerea timpului de lucru
Cele doua indemnizatii se acorda la propunerea medicului curant, cu avizul medicului asiguratorului, pentru cel mult 90 de zile intr-un an calendaristic.Cuantumul lunar al indemnizatiilor prevazute este egal cu diferenta dintre media veniturilor salariale din ultimele 6 luni si venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de munca sau prin reducerea timpului normal de munca, fara a se depasi 25% din baza de calcul.
Asiguratul care, in urma accidentelor de munca sau a unei boli profesionale, raman cu leziuni permanente care produc deficiente si reduc capacitatea de munca intre 20-50%. au dreptul la o compensatie pentru atingerea integritatii
Compensatia pentru atingerea integritatii reprezinta o suma fixa in bani si se acorda integral, o singura data, fara a afecta celelalte drepturi sau indemnizatii. Cuantumul compensatiei pentru atingerea integritatii se stabileste in functie de gravitatea leziunii, in limita unui plafon maxim de 12 salarii medii brute.
Pentru cazul cel mai grav reprezentat de decesul asiguratului, ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, beneficiaza de despagubire o singura persoana (sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, etc.).Cuantumul despagubirii in caz de deces este de 4 salarii medii brute.
Se mai pot acorda rambursari de cheltuieli pentru confectionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare, in situatia in care acestea au fost deteriorate in urma unui accident de munca soldat cu vatamari corporale sau in cazul aplicarii dispozitivelor medicale implantabile prin interventie chirurgicala in vederea recuperarii deficientelor organice, functionale sau fizice cauzate de accidente de munca si boli profesionale.
Daune materiale puteti solicita numai in cadrul unui proces civil, printr-o hotarare definitiva a instantei de judecata. Cu siguranta, instanta si/ sau partea in proces careia partea vatamata ii cere daune materiale va solicita efectuarea unei expertize tehnice, caz in care partea vatamata poate solicita si rambursarea cheltuielilor de judecata, dar si daune morale, daca instanta apreciaza dreptatea de partea accidentatului.
Prin contractul colectiv de munca la nivel de firma, negociat intre sindicat si angajator, se pot prevedea ajutoare financiare si/ sau materiale acordate victimelor/ urmasilor victimelor accidentelor de munca.
Sindicatul/ federatia sindicala in care sunteti membru, prin regulamentul propriu, pot acorda ajutoare materiale si/ sau ajutoare financiare victimelor/ urmasilor victimelor accidentelor de munca.
buna seara ma intreb oare daca numi ziceati d-voastra de aceasta indemnizatie nu as fi stiut nici odata de unele drepturi inca o data va multumesc totul este sa cauti sau sa ti se aduca la cunostinta pt mine este important sa reusesc sa demonstrez ca este vina lor ca nu mau dotat
am ciitit aici ce ati scris si raman uimit nu am avut cunostinta si nimeni nu mia spus de aceste drepturi va rog sa ma iertati pt insistentele mele vulgaritatea si tot ce na fost la locul lui sincer daca cineva imi spunea mai repede probabil renuntam numai ca trebuie sa arat ca lucrurile atuncea au fost altfel cei de la ssm buc si timis puteau sami spuna

Alte discuții în legătură

Accident de munca cod 003 Maria 198 Maria 198 Bună ziua, pentru un accident de munca cod 003,fractura maleola peroniera, cât % din salariul brut mi se oferă? Din câte am auzit se oferă salariul brut ... (vezi toată discuția)
Bună ziua, soțul meu a avut un accident de munca la începutul ... Andagrig4 Andagrig4 Bună ziua, soțul meu a avut un accident de munca la începutul lunii foarte grav,lovitura la coloana cervicala și acum este semiparalizat de la gat în ... (vezi toată discuția)
Accident loc de munca Feugen87 Feugen87 care sunt dreprurile unui angajat in cazul unui accident de munca? va multumesc (vezi toată discuția)